Deși interesul grupării germane Hamburger SV pentru fundașul Politehnicii Timișoara, Srdjan Luchin, este unul pronunțat, directorul sportiv al formației din Bundesliga, Bastian Reinhardt, aruncă o urmă de îndoială asupra posibilității ca fotbalistul român să ajungă sub comanda lui Armin Veh în această iarnă.
„Luchin este un fotbalist bun, însă pentru această iarnă cred că am încheiat cu transferurile. Totuși, nu poți fi niciodată categoric în privința unui lucru, dar deocamdată nu avem nimic planificat”, a declarat oficialul lui Hamburg.
Gruparea germană se arată interesată de mai multă vreme și de serviciile dinamovistului Gabriel Torje, pentru care ar fi dispusă să plătească 5 milioane de euro, însă mutarea este condiționat de posibila plecare a mijlocașului olandez Eljero Elia la Wolfsburg, pentru 15 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER